3389.Aflăm cum e să fim părăsiți în calea necazurilor

  Inutilitatea, ratarea vieții, viață ce n-o pricepem deplin și convingător, ci pe sărite în cel mai bun caz. De fapt cam deloc bine și util, ci rău și urîtă ni se pare, de ne înțeles, ce rost avem. Ce foloase ne aducem nouă ori naturii? Așa neîndemînatici la bine și chiar la frumos nici vorbă, ci doar la nelegiuiri, nedreptăți.
  Șmecherii cît încape, iresponsabili ne găsim nașul mereu, părăsiți o tot luăm în barbă. E vai de noi așa necorespunzători pe acest Pămînt dat să conviețuim dar nu-i chip. Că nu ne putem abține de la rele și urîte vorbe și fapte, ne învățînd mai nimica. Din ceea ce ni se petrece cît trăim pe aicea, neputincioși și înrăiți la culme uneori.
  De depășim ne așteptările SALE, și aflăm cum e să fim părăsiți în calea necazurilor.

2722.Preconiza EL să avem de trăit pe Pămînt

  Neantul, e un termen ce-l folosesc des, un cuvînt ce-l pun să înlocuiască ratarea vieții. Plecarea dintre oameni timpuriu, neîmplinit, adică sătul de zile și bătrîn de ani, cam 120. Atîta ne-o preconizat EL să avem de trăit pe Pămînt, cum trebuie. Dar nedreptatea în care ne implicăm naivi ne costă și familia, și ne doare, neputincioși.
  Nu numai că plecăm dar ne și amărîm viața, cu așa neîmpliniri, nedrepte nouă. Și chiar cu nevoi și necazuri numeroase, suferință, deznădejdii și altele. Trăim neantul oriunde, e cu noi neputința de a fi oameni adevărați și-n cunoștință de EL corectă. Pierderea de timp, că nu-I sîntem cum trebuie, din viața dată și irosită involuntar. Așa-i lumea și nu de acuma ci de cînd e ea, tot nedreaptă și fără EL.
  Și mai ales cînd ni se apropie sfîrșitul trebuie să-l știm din timp. Să ne învoim cu CER-ul și cu cei apropiați de noi, mulțumiți și îndestulați măcar cît de cît. Că-i încă cale lungă pînă vom deveni chiar cum ne dorește EL să-I fim. Dar să se anuleze deocamdată dintre noi moartea intempestivă, de noi depinzînd, EL ne așteaptă.