Se afișează postările cu eticheta printre noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta printre noi. Afișați toate postările

miercuri, 1 ianuarie 2014

4222..Omenie dreaptă nu.

  Deci odată cu coborîrea LUI printre noi cînd va fi, poate și-n timp oarecum mai devreme ne vom realinia cerințelor SALE. Din vechime a legii talionului ce-i altceva decît astă dragoste și iubire atît de clamată și nicăieri aflată, că nu-i în firea lucrurilor, ci ura și nelegiuirea. Perpetui obișnuințe a unei nepotrivite existențe umane fără Dumnezeu ci-n minciuni, delăsare de bine și doar în rele și urîte.
  Gînduri, vorbe și fapte ce nu-s condamnate cu adevărat, ci mimate, potlogăriile continuînd sub o formă ori alta la nesfîrșit. Pînă EL intervine cumva stopîndu-le, în loc ca noi să ne tot îngrijim a fi demni oameni în acestă lume acătării ce trebuie să fie. Și-n natură și mai ales în fața SA cu respectul și credința cuvenită cu adevărat sfîntă și de ne tăgăduit cum ni-o tot cerut mereu.
  Dar atît de greu ne tot vine a-I fi, demonstrînd mereu neputință, îndărătnicie și necuviință oriunde am fi, omenie dreaptă nu.

miercuri, 19 septembrie 2012

1998.Le aproximăm continuu de mult timp

   Nu sîntem alungați de la prezența LUI printre noi, invizibil și cu contribuții. Ce nu le știm a discerte corect, le aproximăm continuu de mult timp. E o Entitate foarte complexă și mare, uriașă, superinformatizată și c-o gîndire. Aici e aici și gîndirea noastră limitată, de EL, că nu merităm mai multe să știm. E conectată oarecum la EL!
   Pe deasupra e și spiritualitatea ce n-o dibuim încă corect și care-i toată a LUI și cu EL. Ceva nevăzut, uneori simțit inexplicabil, cu influiență deosebit de mare și de ne imaginat nouă. Cum am zis limitați că nu merităm, după felul în care sîntem și ne purtăm între noi și cu EL.
   E o Prezență de supraveghere și îndrumare într-o direcție ce n-o știm defel. După cum ziceam viitorul e aL LUI, de vrem ori nu și doar prezentul e al nostru. Să-l trăim corect între noi și-n fața SA. Învățînd minte din trecutul mai vechi ori mai recent, în relațiile de pe Pămînt și natura înconjurătoare, între noi și EL.