2151.O strîngere de inimă, sîntem în eroare

  Și să știm totdeauna cînd am greșit și ne vine scadența, simțim noi înșine mai întîi. Înfrîngerea, rateul în sinea noastră, intim o strîngere de inimă ne avertizează, că sîntem în eroare. Că vom plăti oalele sparte, că nu vom scăpa și se impune îndreptarea, cum putem cum nu putem. Că-i sigur posibilă, de vrem și trebuie să vrem, pentru a fi cum trebuie între oameni. Și mai ales în fața SA, că altfel nu scăpăm orice am face, vom încasa-o, polița întreagă de plătit.
   Astfel e și-n fața SA cînd se adună prea multe în seama noastră încălcări nedemne. Nedrepte LUI și oamenilor, pornesc atenționările, de regulă, și de nu sîntem receptivi. Din ce în ce mai abitir, încasăm suferințe peste suferințe, poate, poate ne dezmeticim. Și de nu-i și nu-i o putem mierli foarte ușor.
   Atunci se impune de putem, asta-i problema, că de regulă nu pricepem nimica. Și continuăm îndepărtarea de aceea ce trebuie să fim, nu vedem pericolul și ni se înfundă. Și chiar și atunci se impune îndreptarea cum ne cum, obligatoriu, că încă-i ultima șansă. După care de nu mișcăm în direcți bună o sfeclim.