2630.A simți bucuria prefacerilor bune, utile, frumoase

  Moderați în toate cele și cumsecade, dar cu oarecare fermitate clară în opțiuni. Deci nu de lăsat a fi călcați în picioare de fiecine, demnitate adevărată, corectă. Nu violentă, ci răspicat, fermă pe poziția afirmată clar, dreaptă, inflexibilă de e nevoie. Continuînd munca pornită, pentru a fi și a simți bucuria prefacerilor bune, utile chiar frumoase. Pentru a fi fericit, într-adevăr pe spatele tău.
  Să fim calmi în aprecierile naturii, mediului înconjurător, binelui, utilului și frumosului în general. Nu din fuga, grăbitului mereu fără astîmpărul, liniștei trebuincioase sedimentărilor de învățătură vizuală. Ori de orice fel simțită ca atare înălțător, al ființei spre cunoașterea vieții și a tot cei legat de ea. Spiritul și gîndirea potolită pentru ajutorul împlinirii omului, ce sîntem a afla cum e să fim.
  Deci să ne alegem cu atenție metodele de învățare a amintirilor cu folosință îndelungată. La împlinirea vieții, chiar și în așa nedreptă alcătuire, sînt destule mai ales la noi aici. Care-s încă ne contaminate și chiar unele deloc, rămînînd ca repere de umanitate și curățenie lină.

1776.Să ne revenim să fim cum trebuie mereu

   Cînd pornim la drum să fim convinși de propriile opinii, nu cu a altora pe care nu le împărtășim. Deci fermitate și claritate demnă întru totul în ceea ce ne privește. Nu să umblăm cu cioara vopsită, că nu mai ține. Trebuie să ne revenim a fi cum trebuie odată pentru totdeauna. Și de nu știm, nu-i o rușine, să ne regăsim cum considerăm că trebuie și pe urmă....
   Că vine și vremea cînd intră zilele în sac și de nu sîntem cum trebuie, e bai. Și ne pare rău că nu ne-am dezmetici la timp, greșind cărarea cu o înfundătură hîdă. Încă din copilărie și tinerețe se pun bazele vieții, de apucăm și atunci, să nu dezamăgim. Nici Înaltul CER-ului și nici oamenii, ci știind cu pornirea corectă în noi, s-o urmăm.
   Totuși să repet, cînd nu reușim în viață în fața SA în primul rînd și poate și-n lume. Dezamăgiți, înfrînți, coborîm în străfundurile neputințelor umane, nemulțumiți. Rateuri sîntem fără scăpare și știm, asta-i nevoia și nici atunci nu ne vine în cap salvarea. Asta-i adevărata tragedie neîmpăcată și simțită și de restul, la fel de neputincioși.
    Numai o minune ne mai îndreaptă și-i posibil, să știm îndreptarea firească oricînd de făcut e posibil. Doar să ne învrednicim a o înfăptui și preda și altora s-o afle neapărat. Altfel degeaba s-o întîmplat, dar nu s-o întîmplat, ci-i programare fermă de SUS știută. Cu noi e mai greu, de dat la cale.