1651.Întrajutorarea un pas necesar depășirii înrăirii

    Sîntem programați să fim mai cumsecade decît putem în realitate, nu știm să fim cum de fapt sîntem. Libertatea de a alege, ne-o întors în vremea sălbăticiei, cînd luptam pentru a exista. Acum căutăm să fim civilizați și bunul-simț să ne fie călăuză. Dar nu ni-i încă, fugim de așa îmbunătățire firească, ce ne-ar înălța și-n ochii proprii.
    Întrajutorarea e încă un pas necesat depășirii înrăirii de care încă sîntem capabili. Un început de camaraderie, prietenie și cum vrem să-i spunem între noi oamenii. Indiferent în ce formă de coexistență ar fi, nici familia nu-i scutită de disensiuni.
   Așa de neputincioși să fim noi înșine, am ajuns. Să fim noi înșine, înseamnă că nu mai depindem de nimeni. Adică ne vedem de drumul nostru și colaborăm doar cu EL și de restul nu depindem. A, că sîntem într-o familie, e firesc, e baza societății și noi nu-i bine să facem excepție.
    Dar ne aducem aportul în bună înțelegere și respect reciproc, întrajutorare corectă, fermă. Să ne știm lungul nasului, cît ni-i plapuma și cumsecădenia s-o știm a înfăptui. De EL niciodată să nu uităm, ci cît mai aproape, cu EL în gînd mereu și altă viață ni se va înfățișa.
    Noi înșine ne vom redescoperi mai altfel, că sîntem și sigur nu ne știam capabili de multe și bune. Utili nu numai nouă, ci darnici și cu încredere nețărmurită, bucurîndu-ne de-o viață în desfășurare. Ce nu-i știm evoluția, doar EL o știe și noi în EL ne încredem deplin mereu. Ca să nu avem nevoie de nimeni la nevoi nici vorbă nu vor fi niciodată!
   Credeți că-s aiureli? Vă înșelați eu le trăiesc pe propria piele și în sînul unei familii, cu relații normale. Simțim cu toții, mai ales eu că-s schimbări în derulare. Păreri sînt sub diferite nedrepte încă influiențe, pînă se va îndrepta lumea. EL nu ne va lăsa în pană de calea ce ne e necesară și n-o știm a urma.

1640.Să-L știi măcar și îndreptat,ca să-ți fie bine

   Oare e un avînt spre înalturi necorespunzător, cînd îL afli și-L cauți să-I fii cum vrea? Că prea lesne ne avîntăm nejustificat luînd înălțime față de restul, se poate. Dar cred că nu se aplică și-n cazul relațiilor cu EL, că și așa-s rare și de neînțeles. Fiind nedreptatea peste tot și lipsind Baza vieții din lume.
    De nu-I greșești, nu ai nevoie să faci fapte bune doar să te oblojești la greu. Cu amintirea lor benefică în cazuri limită, ci mereu să faci binele și cu bun-simț să fii. De asemenea să-L știi măcar și îndreptat, de nu chiar să-L respecți ca să-ți fie bine și a lor tăi. Nu că vei fi părăsit și cu suferințe, ci din contra te poți realiza cum vrei, te ajută și EL.
    E un dacă mare, de nu te cooptează într-o relație cu EL, să-L slujești aici între oameni. Și astfel ai ocupație ce-ți va fi mai altfel în raport cu ceea ce știai că poți fi. Asta și prin felul nostru de nu fi mulțumiți niciodată de noi înșine. Că-i bine ori ba timpul o va demonstra.
    Principalul e să reușești să fii cît de cît pe aceeași lungime de undă cu EL. Măcar în linii mari, că nu ne prea iese înțelegerea cu EL cum ar trebui. Speranța și-n acest caz, îți ridică morarul, chiar de-o mai sfeclești uneori. Sînt și împliniri neașteptate unele, diferența de la CER la Pămînt.
    Mai bine cu EL aproape, dar puțini simt așa, decît să-ți fie frica temelia vieții. Halal temelie, de neisprăvit doar. Temîndu-te pentru ziua de mîine a ta și a familiei tale, ca nedrept și necunoscător a-L SĂU. Fragilitatea vieții o simți și te derajează tare, dar nu-ți vine la îndemînă să te schimbi cum vrea EL.
    Neînțelegînd relațiile noastre cu EL, de-a lungul istoriei umanității, greșim oarecum dînd vina pe unii și pe alții. Vina e a nostră în general atunci că nu am ținut legătura cu EL, cum vroia, trebuia cred găsit o cale de comunicare corectă. Și cu urmări pe măsură, nu așa doar să ne avem în treabă, fără rezultate cum trebuie.
    Mi se sugerează că nu era posibil și alte se vede interese erau SUS.