Sîmtem încastrați în timpul nostru, ce-l petrecem, îl trăim, nu ne putem sustrage. Să nu ne cuprindă, e parte din noi și noi îi aparținem vrem nu vrem. Că ar fi o altă trăire în afara timpului, nu știu cum e? Iluzii de vise, năstrușnice copilării de oameni mari, s-au așa se pare, doar. Că doar astfel am gusta cînd vrem și nu vrem fericirea, se poate, dar nu-i posibil omenește, ci în alte lumi, poate.
Să nu facem nazuri cu viața ce-o avem, așa ni-i dată să o admitem, așa și este. Nefericită, dătătoare de speranțe bune și utile, dar nu știm să ne purtăm cu ea. E greu să fim de modele de existență, altora, ca și noi de negativi într-o existență ternă.
