4302..Cu dreptate dați .

  Copii, tineretul dorește din imboldul celor dinaintea lor înspre cunoașterea spiritualității și nu-i de joacă. Implicarea oarecum nu cum trebuie, dar e ceva din care în timp de nu-s supraveghiați pot reieși năzbîtii și cîte ne făcute. Ce-L vor deranja și pe noi deasemenea căutînd îndreptări ce pot fi dificile, cu costuri pentru toți.
  Educația corectă în ceea ce EL ne pretinde să n-o uităm a ne-o însuși noi și cei ce ne urmează, ne irosind vremea cît o avem. Cît mai sîntem, ne făcînd umbră degeaba pămîntului, ci cu folos pentru noi și ei, că-i avem în grijă cît vom exista. Convenind priceperea SA și a noastră cumsecade între noi, natură și cu EL fără discuție în cele mai acătării relații.
  Nu ne vrea luna de pe cer, dar să începem o dată schimbarea bună, morală, civilizată, demnă de oamenii ce sîntem cu dreptate dați.

3746...Cu urmări în părăsiri și necazuri cu duiumul

  Ni se cere imposibilul de către credința și respectul ce îI arătăm necondiționat uneori. Să credem într-un Nefapt, într-un Nevăzut, decît de cei ce-L văzură cumva, îL simțiră oarecum. De să se încreadă pe deplin, ca mine în timp, nu deodată, buimac și pe nepusă masă. E curaj și obligații la un loc, un amestec inexplicabil oricui, ci doar la unii ce mai știu și înțeleg fenomenul.
  Și lucru total inexplicabil, cum de-o reușit nerozia, cred destul de greu să urnească. Omenirea spre așa năzbîtii fără EL, ci cu nimeni într-o religie din care s-o înmulțit. Așa puzderie de altele tot așa de fără EL, ci cu necurățenia poponeț, în cel mai bun caz. Că de fapt e o falsă închipuire tot NT și ceea ce-i scornit de așa înstrăinări de EL și noi.
  Ce-L supără de cînd e așa tărășenie pe Pămînt, cu urmări teribile în părăsiri și necazuri cu duiumul.

3529.Drumul eliberării din strîmtoarea nelegiuirilor

  Pecetea duhului, libertatea în toate cele, dar mai ales în credința în EL, nu în blestemățiile lumii. Religiile trăsnite ce-L înlocuiesc cu stră-morții, cu nerușinare-s și puse pe harță. Și scandaluri mondiale, nu contează așa țigănii fără țigani, ci-n rîndul celorlalți poporeni. Nu contează, EL părăsindu-ne, ne comportăm anapoda, dar nu recunoaștem.
  Pierduți de calea dată, nu ne putem reveni, așa-i menirea de nătărăi, înrăiți. Cu consecințe de ne imaginat de la început, ci-n timp le suferim îngroziți. Și totuși minte nu căpătăm, ni-i lehamite de noi înșine, ace-i ce se mai dezmeticesc. Dar marea majoritate, nu îs în continuare și azi îmbîcsiți în nerozii de nerecunoscut. Plătind cu vîrf și îndesat de cînd e lumea dată așa să o coste netrebnicia.
  Pînă va fi împlinirea dată, de a ne afla drumul eliberării din strîmtoarea nelegiuirilor.