3902...Și chiar ne doboară

  Ni-s date greșelile, ni-s puse-n tema de urmat a existenței de zi cu zi. Și chiar și-n îndelungate preocupări ce rodesc ori nu în funcție de cîte altele. Ce ni-s aduse ori nu la cunoștință, doar să știm ce vrem, dar de regulă ne depășesc. Cam toate fiind limitați incorigibili de încăpăținați, cu tare mare greutate ne învoim. Că-I tot greșim, cu toate că mai mereu îi sîntem în ofsaid și totuși ne tot dă mingi.
  La înaintarea nostră în viață, în cunoașterea ce ne-o tot manifestăm dorind-o. Apriga dorință de a fi mai altfel mai acătării, dar nu știm, ne tot învîrtim în jurul. Centrului de coeziune cu CER-ul, dar nu-L dibuim ca orbii, cu tot arsenalul de autodotări. Ce ni-s îngăduite de SUS, doar ne vom afla ce sîntem și în ce. Într-un Incontestabil, dar ți-ai găsit cu noi să-I fim recunoscători cumva doar.
  Nu pe de-a-ntregul, ne tot roade neputința de a-I fi cum trebuim și chiar ne doboară.

3662...Habar nu avem cum e aceea bine să ne fie

  EL o înlesnit odinioară omenirii cale-L nemulțumise atunci, să-și cate de drum. Că-I venea greu LUI cu noi așa neputincioși, văzîndu-ne de o îndreptare pe departe însă. Ei, acea îndepărtată corecție, abureala fără EL și chiar fără de noi cum ar trebui. Se apropie de final, NT și-o terminat menirea dată atunci, de afumare cu cîte necurățenii.
  Ducerea de nas se cam termică oameni ai Terrei, reveniți-vă din letargie, dezmeticiți. Cumsecade îi încă greu să fim așa deodată, e încă o trecere spre corespunzător. Să-I fim în față și-ntre noi deasemenea, de fapt concomitent afla-vom ce ne trebuie. Deocamdată o mai sfîrîim așa în neștire cu nevoi și neputințe anapoda lumesc.
  Fără de EL și noi cum ar fi normal, că nici habar nu avem cum e aceea bine să ne fie.