2944.Tocmai atunci parcă încercările-s mai năvalnice

  Pornirile nedrepte uneori credem că nu ne afectează și constatăm sfruntarea. Nemulțumirea în timp își face loc, chiar de sîntem bine materialicește și nu numai, tot nu-i destul. Tocmai atunci parcă încercările-s mai năvalnice, de ne zăgăzuit, neputincioși. Și cunoscători a atîtea remedii, nu ni se potrivesc, parcă ne mai trebuiesc însușiri. Nu știm de fapt mai nimica, aproximăm greșindu-ne noi înșine traseul voit îndreptățit și nu e.
  Cu tot ce avem tot nu ne ajunge, mai vrem și ce obțin alții, ca de la sine, așa simplu. Noi tot pe alăturea, nu ni-i dat să ne pliem după cerințele lumii și ale noastre. Credem îndreptățiți, nu dibuim esența lucrurilor ce ne trebuiesc, vorbele și gîndurile. Ni se par suficiente, cu faptele-i mai greu, nu se potrivesc. E de muncă și muncim, cunoștințe avem, dar nu ne iese.
  Ar fi de adăugat înstrăinarea de calea LUI și altele ca nedreptatea însușirilor, suficiența. Ce-l îndreptățea să învețe pe alții, nesocotindu-se pe el însuși  nerealizat. Cum tot caută întruna nedumerit și încăpăținat în ceea ce crede încă nedrept fiind destul.