vineri, 5 august 2011

Ziua mea

   Ziua de orice fel ar fi, e normală la mine în trecere, nu se mai grăbeşte, e plină de activităţi utile bine gîndite îndrumat fiind în unele perioade, deci nu mai pot spune că nu ştiu cînd a trecut cutare şi cutare zi, săptămînă, lună ori o peroadă mai lungă, cam de cînd am conlucrarea cu EL şi lumea LUI, nu mi se mai întîmplă aiureli de acelea anormale, la unul ce-L respectă cum vrea EL şi Lumea SA.
   Am zile din ce în ce mai pline de activităţi utile, nu că aş fi un Hecule, nu, ci mă ţine sănătos şi-n putere normală pe mine şi familia mea şi sub îndrumarea SA cooperînd, negociez treburile necesare în bunul mers al familiei şi-n societate în dreptul meu ca pensinar ce sînt, dar pentru EL nu, de-i nevoie fără vriun rabat, mai previzibil uneori totuşi nu straşnic că m-aş cam speria cred, deci în limitele normalului în viaţa dată de EL pe planeta SA.
   Prezenta postare e mai mult la îndrumarea SA, pentru că eu aş mai fi amînat-o ceva timp nu ştiu cît ; în timpul zilei,  cît sînt activ de regulă Îmi cere mulţumiri numai în gînd, prin semne vizibile ce poate le simte toată lumea de prin preajmă dar nu le interpretează ca mine, şi-s ordinare şi nesemnificative pentru ei şi unele mulţumiri în gînd periodic cum am stabilit cu EL, cronometrate pe ceas, iar seara de obicei, după apusul soarelui pînă după miezul nopţii, îs de regulă la dispoziţia SA.
   Cu activitatea de bază, să-L fac cunoscut lumii prin NET, acum pe Blogspot, ceea ce vedeţi acum cam din septembrie 2010, cine-I EL poate nu ştiţi vă mai repet : E Dumnezeu Tatăl Cereac, UNICUL Responsabil de cei vii de pe planeta SA, a 3a planetă de la soare, Pămîntul ; E CEL VIU, dincolo de bine şi rău, de-I fac greşeli, adică de nu fac bine ci rău mă pedepseşte mai tare şi imediat, decît pe voi oricare aţi fi, EL nu tolerează relele şi urîtele comportamente, nedreptatea de orice fel, intoleranţa şi cîte şi mai cîte nedrepte şi fără bun-simţ efectuate fără respectarea moralei bune, adevărate, şi unele ce le-nvăţ încă de la EL şi Lumea LUI.
   E mai permanent lîngă mine, îL simt şi mă infuenţează în bine, util, frumos şi-n dreptate firească nu în bazaconii nedrepte şi nici exagerări, da, am porniri, neastînpăr contra nedreptăţii dar îs înfrînat şi de EL de nu mă liniştesc singur uneori, şi EL ia măsurile necesare în cel mai firesc mod, le observ şi învăţ.  E deosebit.
    E interesat de mine să-L urmez, şi eu la fel nu vreau să ratez această unică ocazie poate dată, nu ştiu să nu spun vorbe prea mari şi fără acoperire în realitatea ce numai EL şi Lumea Sa o ştiu, şi poate eu nu-s în stare acum să o apreciez încă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu