3857...Omenia refăcută ca în ultimă instanță

  Sînt vremi în viață cînd ne sînt încurcate socotelile vieții de cîte necazuri prezumtive. Ne lamentăm și-n fața SA, ca ultim liman de salvare și găsim scăparea nesperată. Că minte nici atunci nici după nu avem, să ne încredem cu toată tăria doar în EL. Și așa să rămînem cît vom exista, pentru a ne fi bine nouă și alor noștri mereu cît sîntem vii mulțumiți de existență.
   Ne scapă, ne bucurăm și-L uităm în urmă, noi cu ale noastre tot înainte îi dăm. Nepăsători de EL și noi neîndreptați o tot hălăduim viața, încercarea aceea anumea dată. De SUS să ne dezmeticească măcar o țîră, atît o și fost și o trecut neobservată mult timp. Pînă la o nouă aducere aminte cînd de data asta-i mai cu lapte și reușim.
  Să-nnodăm uitatele porniri cu actualele și să ne îmbunătățim și-ntre oameni și cu EL acătării. E ceva omenia refăcută ca în ultimă instanță și tot e ceva de urmat cu bine pentru bine.