3110. Ce-i ne afișată ca lege, morala, dar se știe de respectat dintotdeauna în societatea umană

  Sînt oameni și oameni, unii în caz de eșecuri repetate, ajung să se urască pe ei însăși. Nu sînt în stare de multe dorite și nu sînt în stare de mai mult, că așa-i firea. Și ajung în timp nu mulțumiți cum sînt așa dați, ci invidioși și furioși pe ei singuri. Disprețuindu-se și chiar de nu se echilibrează cumva, din așa neputință să se nenorocească. Prin cîte procedee nedrepte, ale nelegiuirii înfăptuiri semețe, urîte și rele.
  Alții din contra, c-un amor-propriu prea dezvoltat, accentuîndu-și tendința de a se zeifica. Conteplîndu-și ființarea prea deosebit, auto-înălțîndu-se singuri în proprii ochi. Căderea-i pe măsură, îngînfaților fără bun-simț și bună creștere, o iau în barbă. La o adică, nimica nu scapă scadenței timpului ce se împlinește cu răsplata cuvenită.
  Și una și alta tendințe extreme, exagerări ce nu duc la nimica bun din lipsa educației. A cumsecădeniei înfăptuite, omenește, de demnitatea cerută fiecăruia în lume. Ce-i ne afișată ca lege, morala, dar se știe de respectat dintotdeauna în societatea umană.