Să fim trup și suflet ori în ce vrem, nu ne dezmembrăm de dragul vreunei porniri. Mai să zice, mai ai naibii să fim și dăm de necaz propriu, încălcînd principii morale. Ori de conviețuire pașnică în familie ori societate, trebuind să avem o ierarhie a valorilor proprii. După care să ne ghidăm mereu, să avem un fir conducător, o cale formată, să știm ce vrem la un moment dat.
Se întîmplă modificări în viață care nu-s întîmplătoare, dar noi nu știm multe și o vreme oscilăm pînă ne regăsim cum am dori. Și chiar atunci nu-s toate bătute-n cuie definitiv, ci apar oportunități, să spunem de ordin spiritual. Care de regulă te cam clatină definitiv și cam irevocabil, depindem de alte forțe ce ne conduc din afară și nu le prea știm. Că le luăm o viață întreagă cam în căruță, pe toate, e firesc azi în lume, dar vine vremea scadențelor de pe urmă.
Și de regulă mai cătinel și apăsat mergem prin existență, păsîndu-ne de mai multe, învățînd de la o vreme ce-i și cu viața asta. Cît se poate, că-s limite ce nu le pricepem poate niciodată, doar cu EL fiind în relații ce-ți permit să mai știi, de vrei. Te mai și obligă viața, vrei nu vrei pe o cale apuci și mergi și de nu-ți convine și nu poți scăpa, caută-L și scapi.
Să nu lăsăm conștienți forma nedreaptă să ne îmbrace fondul bun, naiv, încă drept. Și cu gînduri curate, ne mîzgălite de neputința de a fi oameni adevărați. Că ni se întind capcanele minciunii, doar om pica nevinovați, dar o dată căzut. De-a lor ești, revenirea-i foarte grea, îmbrobodit, îndoctrinat, strunit, vai de tine. EL nu te înșfacă la dezmeticirea corectă, te lasă pe tine să-ți dai seama de greșeli.