2895.Vremuri trecute acum, dar nepriceput de lume

  Ne aflăm diferite trăiri în viață, dar mereu ne întoarcem privirea spre CER. ÎL căută, de avem ori nu nevoie, așa sîntem făcuți să-L știm cu noi. Nu neapărat închinați LUI statornici continuu, ci unii în anumite perioade simt așa o nevoie. Nu de foaie verde, ci-i în legătură cu EL, dar nu știm, nu-L știm încă înstrăinați. Pînă ne-om  afla cu EL obișnuința și EL cu noi pe față, simțindu-ne reciproc, mai e cale.
  De nu reușim a ne lămuri corect această cerință împănîntenită, o luăm pe coclauri. Căutăm Ceva nedefinit corect, închipuiri și greșite, dar care să ne satisfacă cît mai deplin. Credință în Necunoscut, Neexplicat, dar firesc nouă oamenilor oricît de culți am fi, unii. Alții trecuți de partea nedreptelor apucături tîmpe, ne trag și pe noi spre ele. Cu nerușinare, neștiind Adevărul nici unii nici alții.
  E din vremuri trecute acuma, dar încă nepriceput de lume, fiind EL acum interesat de noi. Mai acătării să-L știm și să fim cumsecade între oameni.