1560.O așteptare de demult ce ne vine

  Noi cei încă buni și-ntre oameni și-n fața SA, sîntem datori a nu fi de acord cu nedreptatea lumii. Să ne implicăm cum putem mai cu folos în ceea ce trebuie, să nu stăm cu mîinile-n sîn. Că-i păgubos și ușor, dar cineva trebuie să se implice cît putem că prea mult încă nu-i timpul.
   Libertatea nu înseamnă îngăduință și toleranță pentru nedrepți, derbedei și șmecheri. Și cei buni ca să fie și-n continuare cum trebuie se vor întrebuința cu voință. Nu le pică nimica din CER, ci curaj și efort continuu. Lenea, trîndăveala e dulce, nu munca și străduința, dar acestea produc bucuria realizării doar.
   Se mișcă lumea într-o direcție greșită dar totuși e un sens și-n mediu înconjurător. Și-l simt mai mulți, ce întrezăresc o așteptare de demult, ce ne vine tot mai aproape. Indiferența nu-i corectă ci implicarea, cum o fi doar în bine și util, să nu-I greșim.
   Dreptatea Sa EL ne-o transmis-o, cînd o fost acum 77 de ani, că de nu-L ascultăm o încurcăm. Și am luat-o-n barbă rău de tot și toată lumea o suferit corecția aceea. Cu ce folos oare? Nici unul. Nu-L știm în continuare mai defel în lume, îL nesocotim, chiar și renegăm. Nedrepți și imorali și cu rele și urîte fapte mai mereu în față defilăm prin lume, nepăsători. Oare pînă cînd?
    Nu trebuie să judecăm cu fereală poruncile LUI, ci să le aplicăm, nu să le judecăm. Cine sîntem noi să-L judecăm pe EL, niște nedrepți ordinari. Demni de părăsiri și necazuri pentru a-L ști cine-I, că se vede că sigur nu știm Baza vieții. Și de asta-i nedrepătate-n lume cît vrei, numai nedrepții, și nu vrei, cei corecți.
   Ne mai dă pe ici pe colo, cîte un om deosebit, demn de urmat, exemplar de omenos. Să ne mai dăm seama cum ar trebui să fim măcar cît de cît. Să nu pierdem contactul definitiv cu ceea ce sîntem și nu putem din nedreptatea atotbiruitoare. Ce ne domină o existență searbădă și urîtă în rele îndeletniciri.

1511.Un stres continuu

   Să ne avîntăm în necunoscut, eroismul ne tot imprimă în viaţă un fel de a fi şi nu ne astîmpărăm degrabă. De regulă o luăm în barbă fest şi ne trece, abureala. asta hazlie, cine ne credem? În nedreptatea atotbiruitoare în lume încă mult şi bine, îi greu să fii viteaz, doar în rele şi urîte îs cîţi vrei şi nu vrei. Simpla vieţuire nu ne mulţumeşte uneori şi căutăm nefirescul eroic, ce ne prinde şi-i viaţa palpitantă în rău ori mai rar în bine.
   Frica e contrariul eroismului şi ne cam domină viaţa nedreaptă şi nu mai sîntem siguri pe noi şi cum ne-am dori. Dar nu ştim cum e de făcut, că nu ne duce mintea decît la rele şi peste tot, tot aşa e de întîlnit mereu. Nu-i o soluţie ci o încurcătură, un stres continuu că sîntem cum sîntem şi nu putem altfel să fim, asta e. Degeaba ni se spun verzi şi uscate, realitatea-i alta, nedreptatea face şi drege în lume. Nu-i tu îndreptare, nu-i credinţă, nici bine şi util.
   Ca să scăpăm totuşi cu faţa curată uni-s implicaţi în muncă ca să uite de existenţa precară. Viaţa i-o înrobit definitiv, altceva nu ştiu să facă şi-s mulţumiţi. Nu înţeleg nimic din ea, sortiţi să fie nimeni cu nedreptatea s-o născut prin preajmă, tot aşa mor. Nimeni nu poate face nimic, totu-i bine şi frumos dar cu susu-n jos, degeaba-ţi răceşti gura de pomană.
    Copilăria e hotărîtoare la o adică, de eşti pe mîini responsabile în moralitate şi îndreptare cu bine, dar e teorie. Cine s-o aplice în nedreapta lume tot aşa cam de cînd e ea. Şi ca ea îs toţi cu foarte, foarte puţine flori, cu care nu-i primăvara dreptăţii în lume nici în mult timp de aici încolo. Nu-i nici o zare mai acătării ci tot negură hîdă şi zic că-i lumină, neobrăzaţii!
    Pentru că nu semeni nimic culegi tot aşa, cum să avem oameni de treabă, dacă nu-i conduce nimeni pe cărări bune. Că drumuri adevărate pentru îndreptarea omenirii nu-s, ci doar nelegiuiri cît cuprinde şi în batjocura bunului-simţ. Sînt unii genii culte şi avute-n multe cunoştinţe, chiar recunoscuţi, dar ioc oameni adevăraţi ci nişte lichele împăiate fudul prezentate, praf şi pulbere în ochi-i gură cască.