Se afișează postările cu eticheta rolul omului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rolul omului. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 septembrie 2012

1970.Încă mai au pași de făcut, numai EL știe

    Rolul omului pe Pămînt, că nu-i o simplă viețuire ca animalele, cum zic nedrepții că sîntem. Doar ei așa-s neisprăviți încă, mai au pași în timp, numai EL știind de fiecare. Pînă se vor dumiri ce și cum e cu ei, se vede că ne vom despărți și unii ne vor vedea. În schimbarea ce-o vom face, martori neputincioși și-n necazuri.
   Și dintre noi cei capabili ne vom ridica și vom fi cum trebuie. Cu toate că lumea-i strașnic amestecată, SUS se știe pe fiecare căt îl duce mintea și ce trebuie făcut. Condiția e să ne dezmeticim la timp și cu folosul proiectat a fi cum trebuie. Adica conștienți, cam greu e însă dar se poate, să aflăm devenirea noastră preconizată.
   Să ne dezvoltăm înspre ceea ce dorește doar EL și noi vom afla implicîndu-ne. Într-o desăvîrșire deosebită la capătul îndreptării ce ni se cere, așa insistent de SUS. Între noi ca oameni adevărați, corecți și să-L știm corect, adevărat cine-I EL.