2814.A învinge neputința de a fi iar oameni

  Ne trag oare îndărăt amintirile? Ori ne resădesc altfel trăirile, nu-s cum trebuie și El ne tot încurcă pornirile, doar om fi mai acătării. Între noi și cu ale CER-ului căutări, să-I fim mai dibaci în a ne învinge neputința de a fi iar oameni. Cum doar aducerile aminte, ne zugrăvesc cu minte, chiar și așa copii, eram parcă mai buni. În timp ne-am tot schimbat haihui, fără o căutătură corectă, adevărată.
  E timp berechet nu ne zorește nimeni, doar noi nu avem astîmpăr și ne tot grăbim la rele. Deci să ne zorim la bune, se vrea și noi nu ne încumetăm încă cu așa ceva. E grea pornirea înspre calea de-adevăratelea, ci ocolirile greșite nouă și LUI, ce ne costă. Nu toate că ne mai și sloboade iertări, doar ne vom dumiri cum ni-i calea. De urmat nu aiurea, fără Dumnezeu, ci cu EL dar să-L știm bine și noi cu bine.
  Înspre oameni și EL, cum putem cît mai curat, nu-i ușor, dar adevărat. E un fel de cunoaștere străveche ce ne încînta odinioară la ureche și ochii umezi de emoții trec. Peste ei mîinile amîndouă, ce ne-o veni?