4242..Nu-i dăm.

  Facem ce facem și-I tot greșim, nu prea contează de sîntem conștienți de o relație mai acătării, credem, cu EL ori ba. Repeziți, să nu rămînem datori cumva, cuiva fără a-i răspunde pe măsura ofensei, nedreptății, ori altora asemenea, ce le constatăm. Așa limitați și puțintei la minte, tot nu ne lăsăm și-I ușurăm LUI, ori cine știe ce-I pricinuim, că nu știm mai nimica.
  Din cadrul relațiilor noastre cu EL și Lumea LUI, doar bănuim, aproximăm, tăgăduim evidențe în timp și spațiu. Ne fiind la locul nostru, neștiut pe de-a-ntregul niciodată, încă destul de înstrăinați și pace, de calea ce ne-o tot pretinde. Și noi morțiș pe a nostră nepricepere o tot îndesăm în relațiile interumane, cu natura și mai ales făcînd abstracție evidentă de EL și noi.
  Desconsiderîndu-ne noi înșine, sinelui neștiutor, dar totuși ceva tot se bănuie a fi cumva, dar nu-i dăm destulă importanță.