1833.Neastîmpăr permanent cu bun-simț între oameni

   Că nu cerem mult de la viață, ni se pare, dar se vede că nu contează. CI ne dorește implicați în existență, căutînd răspundurile ce nu le știm încă. Un neastîmpăr permanent, dar nu oricum ci cu bun-simț între oameni, căutîndu-L. Să fim  nemulțumiți de nedretatea lumii și să căutăm s-o schimbăm, însă în noi înainte de toate.
   Că de nu ne pricepem degrabă, ne mai trage de mînecă și de nu-i și nu, plecăm. Nemulțumiți, ratînd încercarea SA, de a deveni oameni cum trebuia. Că ne închipuim că pe uni-I achită și pe alții ba, pe majoritatea în necazuri de neînțeles. Că-s nedrepți și-n lume nu-I Baza vieții ci nedreptatea-i temelia lumescului derizoriu.
   De mii de ani tot așa o frămîntăm nedrepți în raport cu oamenii și EL. De loc  chibzuiți, imorali și fără EL, între timp, am mai pus distanță aparent. Prin știință și tehnică și nedreptatea ce I se face de neisprăviții religiilor. Și părăsiți la hură ori în parte plătim și tot plecăm, neizbutind să-I îndeplinim planul SĂU cu noi. Și al nostru că trebuie să fim pe aceeași lungime de undă, dar nu sîntem încă
   Ni se pare că-I capricios, mai degrabă E de neînțeles de om, care-i limitat de multe. Și de SUS și de un fel așa proiectat să fim, din considerente care-mi scapă. Că nici eu nu-s mai breaz în raport cu EL, am ce vrei și ce nu vrei de tras cu EL și EL cu mine.