2761.Omenirea în derută a ființei în așa timpuri

  Dorim o oarecare rigoare, îndepărtîndu-ne de nisipurile mișcătoare ale societății. În nedreptatea ce ne e străină și totuși din ea și noi, mai acătării să nu mai alunecăm în jos. Că-i la modă formalizarea, cuantificarea din care degrabă nu-s șanse de izbîndă. Teferi să ne lecuim, ci cred tot mai mult se va accentua această birocrație socială.
  Impersonalizarea pusă la loc de cinste, omenirea în derută a ființei în așa timpuri. Doar natura înconjurătoare ne menține treji în viața de care avem nevoie. Și uneori uităm de noi în așa lume finită ce se crede infinită, cu noi. Certitudini ce ne bucură că sîntem și rămînem interlocuitorii lumii. Încă nu ridicăm punțile ce ne leagă, colaborăm cumsecade spre bine.
  Să nu ne lăsăm înzăpeziți cu mintea congelată, înțepeniți în cîte esențe, ci curățirea rațională învinge. Ni-i nădejdea în umanitatea ce nu se lasă copleșită de teoreme și teme fragile vieții.