Se afișează postările cu eticheta ne luîndu-L în serios. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ne luîndu-L în serios. Afișați toate postările

duminică, 3 iunie 2012

1498.Doamne, apără-ne de noi

   Despărţirea e grea, cutremurătoare, echilibrat, contraponderea pomenii cu de toate cele ale vieţii în continuare. Şi cel mai nedorit e inexpicarea fenomenului morţii, dat nouă dintotdeauna pe Pămînt ca o dezmeticire la o realitate a noastră cu EL Deasupra. Ce n-o pricepem deloc nici acuma, că nu-L merităm, ne luîndu-L în serios, denaturîndu-I Totul.
    Azi de exemplu se serbează nedrept pe aicea coborîrea duhului SĂU, iar se desparte închipuit, Dumnezeu. Neadevăr şi prostie de nemernici înrăiţi în EL necrezînd defel ci în ei înşişi neobrăzaţii cu duiumul. Acum 77 de ani EL personal o venit şi chiar atunci imediat I s-o întors dosul, nedrepţii serbînd rusaliile, ignorîndu-L. Pe faţă  întorcîndu-I spatele, nu aveau ce face că erau purtaţi de lume, de li se împotriveau pe cine ar mai fi prostit?
   Trezirea, ruptura cu nedreptatea de s-ar fi produs atunci şi scăpam sigur mai ieftin, dar aşa o tot lungim în nereguli şi inexplicaţii de mult tare continuu. Cu toate că EL o fost clar şi concis, simplu în cerinţe, nici acuma urmate.
   Trebuia atunci, acum 77 de ani, serbarea SA imediat cu tot fastul şi urmarea LUI corectă cum vroia EL. Bisericile toate aflîndu-L cum este cu adevărat, renunţînd la toate tărăşeniile lor nedrepte LUI şi nouă. Şi adaptîndu-ne din mers cum ni se cerea de EL, Dumnezeu, Însuşi îndreptarea dorită SUS pentru absolut toţi.
   Corect, foarte corectă-i zicerea : Doamne, apără-ne de noi ; nu ştim cine sîntem, de ce sîntem aşa şi ce trebuie făcut să fim cum trebuie. Parcă-i începutul iar, să ne dezmeticim împreună cu ce sîntem, sincer în faţa SA. Poate singura hotărîtoare în toate cele şi amplă la nivel mondial, unică şi de ne contestat niciodată. Aflarea SA cum trebuie şi după gustul SĂU, cu noi în devenirea cea adevărată. De care sîntem responsabili în proiectul SĂU cu EL alăturea mai altfel mereu.
   Noi responsabili, dar deocamdată iresponsabili de-a binelea în faţa LUI şi a noastră. Tot nedrepţi, imorali, înrăiţi, urîţîţi în fapte, vorbe şi gînduri.

sâmbătă, 26 mai 2012

1462.De faci ce nu gîndeşti

   Am făcut nedreptatea să pară dreaptă aşa de ordinari sîntem. Adevărul e neadevăr la voi, şi neadevărul real urît, să-l preamăriţi, închinîndu-vă lui. Şi zicînd că lumea fără greşeli e fără haz, haz de necaz, cred că nu sînteţi normali, ci aiuriţi. Vă doriţi necazul îl aveţi şi rataţi-vă existenţa de asta doriţi.
   Conştienţi unii, dar nu chiar de tot, ci doar lumeşte, uitînd esenţa vieţii, îşi închipuie nedrepte fapte ce le-au scornit, acum cu frică, urmările. Toate ar fi în vînt necazurile, de am fi moralizaţi şi înspre bine doar cooptaţi de viaţă. Într-adevăr oameni onorabili par unii, dar iresponsabili în constituţie fragili şi dau chix la prima mai deosebită încercare. Tăria morală e direct proporţională cu imoralitate ce-i în urma ta să te cuprindă de nu-i întorci permanent spatele.
   E o prostie să-I întorci spatele ştiindu-L, avînd informaţia corectă, cînd unii n-o au şi tot mai speră c-o vor afla, bîjbîind în viaţă anapoda. Aşa că aflîndu-L şi stîndu-ţi la îndemînă fii cu EL alăturea cît vei exista, îndreptarea o poţi urma cum ţi se va arăta. Nu fii delăsător tocmai în privinţa Esenţei vieţii, Bazei. Restul îs baliverne de umplut o existenţă searbădă fără EL.
    Nu încape renegarea, ca şi  cînd pe tine te renegi şi toată existenţa terestră. Inconştienţa costă de nu te dezmeticeşti în timp util nouă cu EL. Nici să fim din cale-afară defilantropi ne gîndindu-ne la urmări deloc, cu capu-n traistă. Ci se impun măsuri de precauţie cînd inima îţi dă ghes fără discernămînt. Că urmările pot fi dezastroase de ambele părţi, denaturînd realitatea în general.
   Nu-i doare suferinţa ci neînţelegerea cauzelor ce-o pricinuiră. Simplu ne luîndu-L în serios şi greşindu-I, te părăseşte şi te cuprind nedoritele nevoi suferinţe cît şi mai cîte necazuri, panimaieş? (înţelegi?). Că româneşte tot vorbesc cu nepricepuţii de voi. Cine ştie de unde sare iepurele dumiririi.
   Ne trebuie morală în toate cele, nu ajunge cultura şi instrucţia în alte direcţii de nu-i un dram de bunătate. Morala e baza politicii, culturii şi libertăţii în general în societate. Că a fi nătîng şi elementar nu-i mare scofală cu toată demonstraţia de diplome, de faci ce nu gîndeşti, că nu ai baza bunului-simţ în tine şi ceva înspre bine şi util.