3559.Cred deocamdată lipsă la apelul SĂU

  Nu ni-i tragică viața, de sîntem dedați cum e, firească, demnă știindu-L cum trebuie.  Deci potoliți, cumsecade între oameni cu adevărat oameni, respectîndu-L, simțind asta. În raporturile vieții cu tine, aflînd cum stai de bine în raport cu EL, oricînd căutînd. Să nu-L supărăm și defel de s-ar putea, e nevoie de preocupare și EL interesat de noi.
  Într-o conlucrare benefică în aflarea trebuinciosă de comun acord, cu adevărat. Cum trebuie, zic dar nu știu ne avînd repere de comparație, complet singuri aici. Și EL Acolo undeva se ține oarecum de capul nostru înspre îndreptarea preconizată. Din mersul firesc al vieții nu singur și de capul tău, ci implicat cu ai tăi, ei oarecum.
  Ne implicați direct și oarecum prin noi, dar ne păsîndu-le prea mult, nu-L știu. Ca și restul omenirii, cred deocamdată lipsă la apelul SĂU de s-ar face cumva, nu știu?!