2906.Oftata nedumerire, cum de-i posibil să nu știm

  Falansterul Domnului pe Pămînt, o fi de trebuie, cu plăcere, de îndreptare-i vorba. E grea încercarea lumii actuale încă în nedrepte căi, pretutindeni neputința de a fi oameni. E de învins și să-I fim alăturea și la greu și urmînd binele de construit întruna. Ne pierzîndu-ne țelul și orientarea dată, mereu de a o încerca, să nu-i mai greșim calea.
  În așa încurcată nedreptate continuă fără un țel nobil, ci după nimicuri și fudule tîmpenii. Ce ne consumă viața și buna dispoziție, asta-i oftata nedumerire, cum de-i posibil și nu învățăm nimica. Dintotdeauna e la fel neputința își caută vina în alte părți, nu se vede pe ea însăși neroadă. Și împovărată de nedreptatea firii, înrăite, urîțite de neomenescul încrezut nevoie mare.
  Ne vom afla libertatea ne știind grija tainicei orînduiri, doar fiind puși la punct o vreme. După care vom fi unși la timp urniți și vom intra în normalul ce nu-l știm și ni se pare ireal acuma.