2938.Împlinită de ceva ce ne privește din urmă

  Grija timpului dispare de trăirea bucuriei trecătoare, de-o fi repetare ori o boare. A vremii ce ne joacă feste nouă așa antrenați în lumea pierdută tare. Viitorul nu ne mai atinge, ci un trecut se află-n prezent, înfășurîndu-ne, scuturîndu-ne a ne dezmetici. Ce timpul oare, e cu noi? Sigur, dar așa-i iluzia plăcerii fugare, împlinită de ceva ce ne privește din urmă, uitarea.
  Nu-i posibil un timp pînă ne încorporăm în prezentul ce ne așteaptă răbdător o vreme. Ne dezmeticim cu însemne trecătoare, doar simțite sinelui devenit cuminte și atent la altă vreme. Fericit, nu mai degrabă înștiințat  de-o altă trecere a timpului mai acătării, densă, prudentă cu noi înșine. Poate stăm cumva și doar nu conștientizăm așa ceva.
  Oricum nedreptatea ne influențează negativ viața, expresia trăirilor, exteriorizîndu-ne neplăcut firii. Încîntați și îndurerați de ce trăim inexplicabil oarecum.