3337.. Tot așa, pînă cine știe ce va urma?!

  De fapt acestă îndulcire a pornirii spre îndreptare lumii, ni-i imposibilă în lume. Ne căutăm înstrăinarea cum putem mai la îndemînă, căutînd și LUI să nu-I încălcăm cerințele. Cît pricepem, singuri, tare singuri, cam de capul nostru-i greu, ne tînguim, dar asta e. Și ne continuăm menirea cam pe dibuite, mai și îndrumați, oarecum conlucrăm.
  Modești, liniștiți deci limitați de cîte nu le știm și vrem dar nu putem ajunge a le pricepe. Nu zicem că-s acri și nepotrivite nouă, ci noi nepotriviți cunoașterii ce ne tot așteptă demult. Oarecum resemnați și cu gîndul dus înspre SUS, nu deznădăjduiți, că ne tot scornesc. Din alte sfere neclare și mai puțin, scormonitoare atenționări, specifice și pricepute cît se poate.
  Că mai medităm, înfrînîndu-ne închipuiri fără frîu, greșim și iar de la începuturi. Tot trecute mereu întruna tot așa, pînă cine știe ce va urma?!