4245..Minte.

  E o oarecare îndreptățire de SUS în a ne pomeni și cinsti morții noștri și nu numai, dar e cu băgare de seamă cînd e vorba. De ceea ce acei dispăruți ne lasă în urmă, să nu le luăm ca atare,la hurtă, ci cu atentă și corectă însușite doar a acelor utile, bune și chiar frumoase. Amintiri ale lor, a morților din neamul fiecăruia și de-i vorba de alte neamuri și mai și e de despărțit binele de rău, urîtul de frumos.
  Moralul de imoral, batjocura de buna creștere și respectul cuveni vieții, naturii, omeniei și încrederii între oameni. Și mai ales conviețuirea aleasă și benefică cu Doar Însuși Dumnezeu, Unicul, nu cîte nelegiuiri și fantome închipuite tot de înaintașii noștri. Și ei tot așa de la cei mai dinaintea lor pînă-n străfundurile istoriei umanității cînd EL era mai prezent prin lumea oamenilor.
 Dar acei dinaninte hăt tare timpuriu în spiritualitate, nebăgători de seamă bună cu EL, au plătit amarnic și urmașii chiar pînă la noi de minte tot nu s-au învățat.