Se afișează postările cu eticheta vorbele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vorbele. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 martie 2013

3004.Noi să ne pliem cum e nevoie, demni și răbdători

  Înțelegînd faptele și vorbele, oricare ar fi acelea, judecîndu-le în timp. Să ne schimbăm iertînd cele necesare cumsecade, demn și la timp. Nu după prea multă vreme, exasperînd apropiații și pe alții în cauză. Deci aflăm cheia deschiderii în cîte încurcături, dezlegării, întortochiatelor firi ale lucrurilor. Ajungînd la limanul ce nu-l întrezăream firesc de altminteri, e prin iertare rezolvarea.
  Complicat nu-i decît să ne pricepem pe noi înșine, în orice situație iscată. Judecînd la rece cu inimă bună, toleranți în bine cu dreptatea firească omenescului din noi. Niciodată uitat în cîte nedrepte încurcături, ci simplu și firesc, demn, omenește.
  În timp și noi evoluînd, cum EL nu s-o așteptat dintru început, într-un firesc uman. Ce inițial CER-ul nu-l simțea posibil, noi creație nouă pentru EL, I-am schimbat cursuri. Din cadrul programului SĂU către noi, de am ajuns așa și ne va ajuta să ne îmbunătățim. Condiția e și noi să ne pliem cum e nevoie fără prea multe fițe, ci demni și răbdători.

miercuri, 9 mai 2012

1392.Cu interes exercitate

   EL e partea oricărei noi descoperiri încă ne descoperită, relevant pentru noi e lumescul şi o realitate ce nu-L prea priveşte. Şi ce-I legat de EL mai profund noi nu-L putem vedea încă. Fiind încă baza noastră a existenţei fiecăruia şi a naturii şi a tot ce ne priveşte, ce încă nu ştim cam deloc.
   Cei cîţiva ce se consideră îndreptaţi destul, aici e de discutat, să caute îndreptarea şi a celor cărora le pot fi de folos. Apropiaţii noştri, admiţîndu-i şi mai apropiaţi, avem înseamnă puncte comune şi-i foarte bine să fim pe deplin mulţumiţi de cei din jur.
   Sînt şi excepţii la polul opus, inşi cu un comportament ne unitar deslînat, împrăştiaţi între pozitiv şi negativ. Alţii ce umblă doar după cîştiguri ne avînd cam nimic de dat în schimb, profitori nedemni şi imorali, cam cîţi vrei, la noi în ultimul timp.
   Îndreptarea să nu cuprindă numai ultima perioadă a vieţii, ci să nu conteze, că nu ştii niciodată. Fiind preocupat doar să fii cum se cere oricît de mult timp din existenţa ta. De eşti cum trebuie viaţa îţi va fi îndelugată şi plină, simţind că-i cum trebuie, fără frica zilei de mîine şi altor temeri.  În schimb de nu te îndrepţi continuînd nedreapta existenţă, se prea poate s-o încurci oricînd în faţa SA, părăsindu-te nepregătit şi aşa să-ţi închei socotelile indecis înspre bine, ci un nedrept ordinar, uitat de lume.
   Vorbele tale să fie urmate de fapte ce să le confirme şi întărească, nu să rămîe goale, compromiţîndu-te. Corectitudinea ta în raport cu lumea să fie demnă, fermă, dreaptă, dar nicodată să nu uiţi baza întregului. EL şi tot ce ne completează, nelimitîndu-ne doar la materialitatea înconjurătoare înfiinţată de om pentru om. Fără a te raporta la EL şi-n legătură cu EL, mai permanent, cam ceea ce înfăptuieşti îi degeaba şi-ţi ratezi viaţa.
   Cei ce nu L-au luat în serios, au plătit şi plătesc ei şi ai lor şi nu-s conştienţi nici acuma de asta. Trebuie să ne facem şi datorii omeneşti demne şi utile în bine doar în mod cît mai morali între oameni. Profesiunile să ne înalţe prin felul cum le înfăptuim, omeneşte cu interes exercitate.

miercuri, 25 aprilie 2012

1334.Lupta pentru viaţă

    Faptele umplu vorbele cu folos, altfel rămîneau goale de conţinut şi erau vorbe fără rost, în vînt.
    Unii neinformaţi corect dar avîntaţi, curajoşi înspre false ţeluri pămîntene, se risipesc degeaba în trăiri străine LUI. Şi alţii tot nedrepţi, dezinformaţi la fel îi preamăresc jertfa, de altfel inutilă lumii nedrepte ce nu-L cuprinde măcar  onorabil. Consideră că prin realizările lumeşti, chiar nedrepte te iniţiezi, doar nedrept şi-i fără rost în faţa SA şi plătim cu toţii.
    Într-adevăr aici ni se hătărăşte soarta pentru aici în continuare şi dincolo cum vom fi. Dar îndreptaţi cum ni se cere. Nu cu neruşinare nedrepţi şi cu mari năzuinţe doar deşarte, că-s goale de conţinut, ne ştiindu-L corect şi imorali fiind. Nici nu se poate pune problema dincolo cum va fi dacă aici sîntem numai nedrepţi şi imorali, e linpede dincolo  ca şi aici o tot încurcăm. Încurcate nu-s căile LUI ci ale nedrepţilor încăpăţinaţi în prostia lor veche.
    Lumeşte fiind şi totuşi, cît de cît să ne facem şi acea datorie ce-o reprezentă prin profesia aleasă, dar şi acolo-i de mîntuială totul. Nedreţi de sus pînă jos şi fără nici un semn de îndreptare cît de cît, ci-i anapoda în rele şi urîte existenţe, aiurea toate. Cinstea e mai rară ca aurul, totul e nedreptate imorală şi-i şi lipsa SA din cunoaştere şi preocupării omului de azi, pierdut deocamdată nu se ştie cît.
    Totuşi să nădăjduim în mai bine şi util cu timpul, aflîndu-L şi pe EL, cum doreşte. Să învingem timpul, înseamnă să ne îndreptăm, bazîndu-ne doar pe EL în toate cele, încă-i greu aşa ceva.
    Unii chiar nedrepţi, reuşesc prin a se limita în existenţa potrivnică la un curaj bine dispus mereu, făcînd haz de necaz pînă-i scăpat de pedeapsa suferită. Un caz mai aparte şi nu toţi pot aşa ceva, de regulă, de-i îndelungată problema, cedezi. Doar EL de vrea să-ţi mai dea şanse, altfel poţi sfîrşi socotelile cu viaţa, total dezamăgit şi dezorientat.
    Alţii din contra se îndîrjesc mai continuu, acumulînd ură peste ură şi orbiţi de lumescul existenţei nedrepte nu-L întrezăresc, că-i părăseşte doar să se îndrepte. Şi-i năvălesc nevoile şi suferă din vina lor, nu că alţii le vor răul neapărat, aiureli de minţi naive. Totul e supus doar LUI, marionete inconştiente, totuşi cu minte, dar aiurea dezinformaţi şi acuma chiar şi-i bai că-i văd în jur.