4175..Auto-abandonații.

  E destul de tîrziu, îmi cer iertare de la voi, recunosc și nu de curînd, dar am trecut cu vederea, evidența nu-i prea vizibilă. Nu sare în ochi mereu, nu-I numai aL meu Dumnezeul, E aL tuturora, dar atunci atît de neobișnuit mă simțeam. Că nu i-am dat faptului importanță prea mare, conștient încă de pe atunci ce greu îL veți recunoaște cu toții ca Singurul Dumnezeu VIU din CER.
  Fiind adoptați de religii năstrușnice în îmbrobodiri de tot felul ce nu-L bagă în seamă corect, aburindu-vă cu cîte netrebnicii. Ce-s și acuma tării ale prostirii maselor de pretutindeni, gură-cască destui de care nu ducem lipsă ca masă de manevră. Oricînd carne de tun și așa au fost și sînt cu duiumul, că mintea nu-i pe drumul mare și-n cărare, ci acolo unde-i cel mai greu.
  Și mai greu, în străfundurile ființei foarte aproape de EL și EL de noi, în sinea noastră atît de străini de noi înșine auto-abandonații.