2728.În toată firea și totuși nu-i vremea

  Ne naștem, creștem educați cum se cuvine și sîntem lăsați în lume. Și ne dau tîrcoale năpastele lumești, de nu avem mereu un sprijin ferm și clar. În apropiere, de sîntem o fire mai slabă, putem lesne greși și luîndu-ne după ale lumii treburi. Nu-I mai sîntem în cale, și EL ne mai lasă o vreme, sîntem prea necopți încă. Oameni în toată firea și totuși nu-i vremea.
  Ci mai e vreme și atunci încep schimbările, drastic și totale, și țin de astă dată. Tot mereu într-o formă de îndreptare, ce-i specifică fiecăruia, că nu ne asemuim. Ci așa ne-o dat EL să-I fim, pentru a avea de unde alege, la socotita vreme de SUS. Ne știută între noi pămînteni, ci aproximată și-I greșim încrezîndu-ne. De se poate așa înstrăinați așa de grav să nu-I mai fim de folos.
  Părăsindu-ne chiar cînd credeam că-I sîntem apropiați, dar dezinformați de nedreptate-I greșim. Așa că se cuvine atentă și singură căutare a SA, că ne va povățui. Doar năzuință de cunoaștere a căi corecte să avem, mereu.