3990...Încrederea oarbă-n tărășenii bine ticluite.

  Deci la final ne dăm biruiți dar tot nu știm de ce, nu-L știm și pace cum trebuie nici în final de viață, murim nelămuriți. Cei ce asistă-n viața ce-și ia adio de la lumina pîlpîindă încă și aud nedumerirea. În fața a atîta învățătură de viață tot cu golul necunoașterii să pleci și ei se vor înstrăina profund aiuriți. Și mai îngîndurați de neputința de a fi oamenii dați a fi în fața SA și-n lume.
  Cumsecade, binecuvîntați simțind asta mereu cît trăiesc sub umbrela SA. De-o părăsesc din varii motive, ademeniți de hula ce I se aduce mințind că-i preamărire. Și astfel înhăitați cu fărădelegea ne afundăm pe nesimțite-n mocirla puturoasă a neantului. Terestru ce-i continuat pe nesimțite se gată firul, mirați cădem, cînd ne credeam mai breji.
  Tot tonți de ne descris, mințiți de încrederea oarbă-n tărășenii bine ticluite, că nu-L merităm nu ne primește.