3589.Tăcînd parcă mai mult știm

  Ne căznim după un rost în viață mereu năzuim spre o liniște exterioară și lăuntrică. Toate-s în cadrul datului din CER, dar nu-L vizăm, ci cu nimicnicia dărîmătoare. Ingorînd Totul, ne băgăm singuri în seamă cu cîte de fațadă înfăptuiri, ușor de depășit. Obligații neroade, anumea să ne treacă vremea neștiind de ce trăim, la final mai uimiți.
  Trecem nebăgați în seamă nici de CER, ni se pare și nici de lume, noi făuritori de iluzii. Proprii ori colective, urmînd tertipuri josnice chipurile făloase și ioc realizări. În neputința nedemnă omului creat de EL pentru altfel de demersuri și încă ne aflate. Ci încă scormonim deșeurile vremurilor trecute amarnic nu pricepem nimica.
  Fugăriți de noi înșine încă de la masa priceperilor, tăcînd parcă mai mult știm.