1860.Ci-I tot greșim, EL ne reamintește că-I Unicul

   Pe Pămînt am fost hărăziți să fim, pe Pămînt petrecîndu-ne viața trebuie să ne apropiem de CER. Cum? Nu prea știm, dezinformați de nedreapta lume, nu-L nimerim a ști corect. Ci-I tot greșim identitatea, numindu-L în fel și chip, dar EL ne amintește că-I Unicul. Degeaba îL renegăm tot așa va rămîne mereu, Unicul din CER, ce-i cu noi și de noi Responsabil.
   Ține de noi și noi de EL, de vrem ori nu, spunem Pămîntul, spunem oamenii. Și întreaga natură vie cum e ea, o ființă, ce n-o știm încă. Dar concomitent spunem și Dumnezeu Creatorul nostru, nu-L putem despărți de noi și noi de EL. Și-I gelos de ne facem alte chipuri închipuite, dar nu încetăm așa să-I încălcăm dorința. Ce ni-i lege de mult tare, dar o nesocotim și acuma mereu și plătim și plătim și minte nu căpătăm.
    Din contra ne tot îndepărtăm de EL în fel și forme, închinîndu-ne la minciuni și materiale-zeii lumii. Păgîni sîntem în raport cu EL și nu dăm semne de îndreptare. Străini de EL așa ne dorim a fi, nici în ruptul capului nu-L recunoaștem cu adevărat. Decît foarte, foarte puțini. Și nici îndreptați între oameni nu sîntem.
   Ne trebuie să fim : stăpîni pe  noi, impunători, demni, nu lăudăroși, blînzi între oameni. Drepți cu noi și ceilalți, îngăduitori, nu fricoși, nici lași, ne mînioși, ne invidioși. Cinstiți, ne supărați și nici înăcriți ci bine dispuși și uituci și iertători cu încredere. Cam sfinți, nu?