2817.În loc să te îmbunătățești te mai irosești

  Te și dezamăgesc, mediu în care te simțeai bine, s-a schimbat, au pierit acele sprijinitori. Trebuincioase, fără de care sufletul ți-e gol, urmele altădată vii îs amintiri dureroase. În loc să te îmbunătățești te și mai irosești într-un fel mai altfel și mai înspăimîntător firii. Doritoare de bine și refugiu dătător de noi îndrăzneli în ale vieții încercări consumatoare.
  Nici nu mai vrei să fii acolo și totuși ești din obișnuință doar, nevinovat, vinovat de tine. Și eșecul necunoașterii tale cu adevărat, dezorientat, după atîtea împliniri reușind altădată. De atîtea ori, acuma refuzat cu bună știință, nici nu te mai așteptai să-ți revii. Și nici nu știi ce mai vrei de la tine și ești și mai terminat, terminat fără rost.
  Murim încet și noi fără să știm, de nu ne regăsim, oarecum în spații de rezervă mereu. La îndemînă doar să nu fim încăpăținați și proști, limitați de obișnuințe ce nu vor să ne lase. În pacea ce-i atît de anevoie găsită, nu oricum, ci așa după cum îi e fiecăruia zidită.