3905...Tragem ponoasele pînă le epuizăm

  Să ne învingem minciunile ce ne tot pîngăresc ființa, ne mai trîntind așa apapoda. Necinstea în vorbe departe de adevărul simțit, consimțit în minte, dar neputincioși. De bine, util și frumos ne tot înrăim prezența prin lume și-n natură, urîțind. Prin minciuna ce-o tot zicem fără cap și capul trage, în final ne vom dezmetici. Că am făcut ce nu trebuia și e cazul îndreptării, că EL ne va căuta îndreptarea.
  Cum ne vom îndrepta? vom afla în timp și spațiu, atenționîndu-ne și pe noi. Ca și la alții ce nu au ținut cont de EL și de oameni să tot fim, că altă cale nu-i!
  Nici de făgăduieli să nu ne mai batem joc, că-i tot minciună de nu ne ținem de cuvîntul dat. O dată promisiunea făcută e de îndeplinit întocmai. Că-ntre copiii mici ne mai scăpăm o nelegiuire, zicem ușoară, să ne îndreptăm și acolo. Că se răzbună firea lucrurilor, de fapt EL nu ne mai suportă și ne ajung din urmă plățile. Restanțele ne vin în cîrcă de dus și le tragem ponoasele pînă le epuizăm în CER.